Cum să faci economie la curent. 6 sfaturi utile

Publicat pe 06 November 2019.
economie curent

Un element foarte important care cântărește destul de mult în bugetul unei familii este factura la energia electrică. Pentru a reduce aceste costuri, trebuie doar să ții cont de câteva lucruri simple.

Iată cum poți să faci economie la curent urmând aceste 6 sfaturi simple.

    1. Ventilatoarele de tavan – cu toții folosim aerul condiționat care consumă destul de mult curent, însă există și alternative mai sănătoase. De exemplu, ventilatoarele de tavan sunt o soluție foarte utilă și avantajoasă din punct de vedere al costurilor. Aceste ventilatoare se montează foarte ușor și pot fi oprite imediat atunci când părăsești încăperea în care sunt montate.
    2. Becuri cu LED sau ecologice – dacă încă mai ai prin casă becuri cu halogen, sugestia noastră este să le înlocuiești chiar acum cu cele mai noi becuri cu LED sau cu cele ecologice. Pe lângă faptul că au un consum redus, au și o rezistență de viață mai mare.
    3. Scoate electrocasnicele din priză – o altă metodă prin care poți reduce costurile cu energia electrică este să scoți din priză toate aparatele electrocasnice atunci când nu le folosești. Că să îți ușurezi munca, poți alege varianta unor prize multiple sau a unui prelungitor care îți permite să întrerupi curentul printr-o singură apăsare de buton.
    4.  Programează centrala  – dacă ai un sistem central de încălzire/răcire a locuinței, atunci poți reduce foarte simplu consumul de curent. Aceste tipuri de centrale pot fi programate și astfel poți da drumul centralei cu o oră înainte să ajungi acasă. În acest fel nu doar că vei face economie la curent, dar te vei și bucura de o temperatură perfectă în momentul în care vei ajunge acasă. 
    5. Nu așeza televizoarele lână termostat – o altă sugestie este să nu amplasezi televizoarele lângă fereastră și nici lângă termostat, deoarece acesta funcționează pe senzori. Astfel că, indiferent dacă temperatura din cameră a ajuns la nivelul celei setate de tine, termostatul continuă să răcească, deoarece senzorii sunt încălziți, iar consumul de curent va continua să crească. 
    6. Folosește mai puțin cuptorul electric – acesta este unul dintre marii consumatori de curent electric. Astfel că, dacă vrei să îți prepari ceva rapid de mâncare, încearcă să folosești cuptorul cu microunde, nu pe cel electric. 

Acum că știi cum să reduci consumul la curent, tot ce îți rămâne de făcut este să pui în practică sfaturile de mai sus. Dacă ești încă la stadiul în care îți cauți o casă, nu uita să îți arunci o privire pe HomeZZ.ro unde găsești cele mai noi anunțuri imobiliare. 

 



Alte articole recomandate

📌 Cum să crești valoarea casei tale înainte de a o vinde

📌 Ce trebuie să știi înainte să cumperi o casă

📌 Achiziție teren: Semnarea contractului și negocierea

 

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

De Black Friday ai reduceri de până la 12.000 euro la locuințe

GENERAL

Comision agentie imobiliara – Ce trebuie să știi

GENERAL