Cesiune de creante vs. cesiune de contract -> care e diferența, în ce situații se folosește fiecare

Publicat pe 04 November 2021.

Ce este cesiunea? Cum arată un contract de cesiune? 

 

Cesiunea este modalitatea prin care o persoană sau o instituție care a acordat un împrumut (creditorul) transmite unei terțe persoane (cesionarului) drepturile pe care le are față de datornicul său, în schimbul unei sume de bani sau a altor beneficii. 

model contract cesiune

Sursă foto: Modele Contracte

 

Ce înseamnă cesiune de creanțe? Ce înseamnă drept de creanță? 

 

 

Cesiunea de creanță reprezintă un contract prin care un creditor cedent transmite cesionarului creanța pe care o deține împotriva debitorului cedat.

Astfel spus, creditorul transferă toate drepturile pe care le are în legătură cu creanța cedată, precum și drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate. 

 

*Excepție drepturi garanție: „cedentul nu poate să predea cesionarului, fără acordul constituitorului, posesia bunului luat în gaj. În cazul în care constituitorul se opune, bunul gajat rămâne în custodia cedentului”.

 

Dreptul de creanță este un drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligație, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părți, denumită debitor, îndeplinirea obligației acesteia.

 

Ce înseamnă cesiune de contract? 

 

Cesiunea de contract constă în cedarea către un terţ a locului pe care una dintre părţi îl ocupă în cadrul raportului juridic constituit în timpul derulării contractului. 

Cesiunea contractului este importantă pentru orice persoană care are în derulare un contract de împrumut realizat cu o instituție financiară, pentru achiziționarea unui bun (casă, mașină) sau pentru cei care au încheiat un acord de leasing, ori au în derulare plata unor rate pentru o ipotecă plasată pe un imobil sau un teren.

 

 Definirea părților

 

 

  1. Cedentul – cel care trebuie să obțină creanța de la client (creditorul)
  2. Cesionarulpersoana care trebuie să obțină creanța în numele creditorului
  3. Terț – debitorul cedat

 

 

Astfel, părțile contractului sunt cedentul și cesionarul, iar debitorul cedat devine terț.

 

Cum se realizează cesiunea contractelor imobiliare

 

Preluarea contractului Prima Casa 

 

Programul Prima Casă restricționează vânzarea imobilului/ casei/ terenului pentru primii cinci ani de la data de start a contractului, imobilul fiind ipotecat prin acest credit

Să luăm următoarea situație punctuală:

Ați cumpărat un apartament în Iași și nu vă mai ajunge spațiul sau nu vă mai permiteți să plătiți rata. Ce puteți face?

  1. Preluarea creditului existent de către un nou beneficiar, prin cesionarea contractului. Procedura se poate face cu implicarea băncii creditoare și a Fondului de Garantare. De asemenea, este necesară solicitarea acordului Ministerului de Finanțe.

Astfel, în locul titularului contractului de credit pentru Prima Casă, intră o altă persoană, care preia creditul, în aceleași condiții de plată și care restituie, conform unei înțelegeri între părți, suma achitată deja până la momentul preluării efective prin cesiunea contractului. Este important ca cel care preia contractul să se încadreze în aceleași condiții de eligibilitate aferente programului.

  1. După ce a trecut perioada de cinci ani, contractul poate fi scos pe piața liberă pentru vânzare, dar restul condițiilor se păstrează. Dacă nu sunteți la curent cu prețurile din piața imobiliară, cu un simplu search apartament de vânzare Iași, vă puteți crea o idee legată de sumele din lumea imobiliarelor.

 

Preluarea creditului ipotecar

 

Băncile acceptă schimbarea titularului creditului ipotecar în situații excepționale: deces, moștenire, divorț etc. În oricare dintre situații, banca trebuie să-și dea acceptul pentru înstrăinarea imobilului grevat de credit ipotecar. O terță persoană care preia contractul prin cesiune va prelua și ipoteca și va onora mai departe creditul, achitând către titularul inițial o sumă negociată între aceștia, reprezentând plățile anterioare transferului de ipotecă. Cel care preia contractul trebuie să se încadreze în condițiile băncii. 

 

 


 

Întrebări frecvente ❔ și răspunsurile lor ❕

Q: Ce înseamnă creanțe?

Creanța este un element de care depinde nivelul cash-flow-ului dintr-o companie. Practic, se referă la valoarea de încasat de la clienți sau alte persoane datornice pentru produsele sau serviciile oferite de companie.

 

Q: Ce înseamnă debitor?

Debitorul este o entitate juridică care are o datorie față de o altă entitate. Entitatea poate fi o persoană fizică, o firmă, un guvern, o companie sau o altă persoană juridică. 

 

Q: Ce înseamnă creditor?

Creditorul este o parte care are o creanță asupra serviciilor unei alte părți. Mai exact, o persoană sau o instituție căreia i se datorează bani.

 

Q: Ce înseamnă terți?

Terți sunt persoane străine de contract, care nu au participat, nici direct și nici prin reprezentare, la încheierea contractului.

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

De Black Friday ai reduceri de până la 12.000 euro la locuințe

GENERAL

Comision agentie imobiliara – Ce trebuie să știi

GENERAL