Calcularea bugetului pentru chirie

Publicat pe 19 September 2019.
bugetul

 


📌 Acest articol face parte din Ghidul complet al chiriașului


 

Înainte de a porni la drum este necesar să îți calculezi foarte atent bugetul pentru chirie, pentru a evita situația în care nu poți achita toate cheltuielile lunare. Scenariul ideal este acela în care ai stabilit o sumă maximă pe care ești dispus să o dai doar pe chirie.

Ține cont că, în momentul în care te hotărăști asupra unei locuințe, trebuie să dispui de o sumă măricică de bani. Mai exact, banii pentru o lună de chirie și de garanție, care este echivalentul unei luni de chirie și în unele situații ai nevoie și de comisionul pentru agentul imobiliar, care, de obicei, este jumătate dintr-o lună de chirie.

 

   1. Costurile lunare, pe lângă chirie 

Pe lângă chirie, trebuie să ai în vedere și costurile de întreținere lunare, precum întreținerea, curentul, internetul, cablul, telefonul, dar și ratele. 

Trebuie să fii atent și la costurile de întreținere care diferă în funcție de zonă și de bloc. De exemplu, la apartamentele noi care sunt amplasate în ansambluri rezidențiale, vei avea de plătit și servicii precum paza, serviciile de amenajare și menținere a grădinii interioare, plus multe altele pe care le poți afla dacă stai puțin de vorbă cu vecinii sau dacă îl întrebi direct pe proprietar.

Că să îți faci o idee, după ce ți-ai conturat o idee asupra bugetului, trebuie să îți pui următoarea întrebare: La final de lună mai rămâi cu bani sau la final de bani mai rămâi cu lună?

Acestea fiind zise, înainte de a porni căutările, calculează-ți foarte bine bugetul.

 

   2. Alte criterii de selecție

🔺 Zonă

Următorul criteriu important, după buget, este zona. Cu siguranță îți dorești să fie aproape de muncă, de facultate sau de centru, în funcție de nevoile tale. 

În cazul în care îți dorești să închiriezi într-o zonă mai accesibilă și căutată, trebuie să fii pregătit să scoți din buzunar un pic mai mulți bani decât în alte zone, chiar dacă condițiile locatare sunt aceleași. Logic, nu?

🔺 Compartimentare

În funcție de nevoile tale, poți opta pentru garsoniere, apartamente cu două sau 3 camere, apartamente decomandate sau semidecomandate. Dacă ești student și te muți împreună cu un coleg sau cu un prieten, puteți alege varianta unui apartament decomandat. Astfel, fiecare va avea camera lui și nu va mai fi deranjat dacă celălalt ajunge mai târziu acasă. Însă dacă te muți cu iubitul/a, puteți merge și pe varianta unui apartament semidecomandat. 

Așadar, calculul bugetului chiriei va depinde și de acest lucru. Interesant de ținut minte este, însă, că, în destule situații, un apartament cu două camere va acea o chirie aproximativ la fel cu o garsonieră.

🔺 Etaj

Un alt lucru de care poți ține cont și care contează mai ales la preț. De exemplu, apartamentele aflate la ultimele etaje ale blocurilor, sunt mai ieftine, la fel este și în cazul celor aflate la subsol, demisol sau parter.

🔺 Utilități 

La capitolul utilități ai două variante. Poți opta între apartamentele nemobilate și neutilate care au și un preț mai mic sau poți alege varianta de a închiria un apartament complet mobilat și utilat. Însă dacă mergi pe cea de-a doua variantă să te aștepți la prețuri mai mari. 

Așadar, alege în funcție de nevoile tale.

 

📌 Căutarea propriu-zisă, vizionarea și negocierea

📌 Ce documente trebuie să-ți dea proprietarul

📌 Tips &Tricks: Contract, avans și garanție

 

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

Cum te integrezi într-o comunitate când stai cu chirie

Ghidul complet al chiriilor

Găsește-ți chiria perfectă pe homeZZ și poti câștiga primele 2 Luni Gratuite

Ghidul complet al chiriilor