Cum achiziționez terenul? Finanțarea proiectului

Publicat pe 27 August 2019.
achizitie teren

 


📌 Face parte din Ghidul complet al cumpărătorului


 

Pe lângă timp și documentare, decizia de a achiziționa un teren vine la pachet și cu alte decizii pe care trebuie să iei. Una dintre cele mai importante se referă la buget, la modul în care vrei să cumperi terenul. Fie că alegi varianta unui Credit Ipotecar, fie că mergi pe varianta de a cumpăra direct de la dezvoltator sau orice alt tip de credit, trebuie să studiezi foarte bine fiecare scenariu în parte, să îți calculezi finanțele până la cel mai mic detaliu și ulterior să iei cea mai bună decizie pentru tine.

 

• Credit/împrumut

Dacă alegi varianta de a face un credit, trebuie să te documentezi foarte bine înainte, să te informezi vis a vis de condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, dar să faci și un calcul astfel încât să alegi varianta optimă pentru tine și nevoile tale. 

Creditul Ipotecar

Pentru acest tip de credit valoare ratei lunare pe care tu va trebui să o plătești este maxim 40% din venitul lunar net, pentru împrumuturile în lei și 20% dacă este un împrumut în valută. 

Pentru a obține Creditul Ipotecar trebuie să îndeplinești următoarele condiții de eligibilitate: 

  1. Trebuie să ai minim 18 ani și maximum 65 de ani (la terminarea creditului). Pentru pensionari, se acceptă și vârsta de 70 de ani la terminarea creditului. Pentru personal MAI/MAPN pot apărea restricții de vârstă – 60 de ani la terminarea creditului. Pentru personal navigant, în funcție de bancă, vârsta maximă la terminarea creditului poate fi de 55 de ani.
  2. Trebuie să ai cel puțin un an vechime totală de muncă (sau 6 luni, conform procedurilor interne) și minimum 3 luni vechime la actualul loc de muncă. Dacă nu ai istoric în creditare, vechimea minimă la actualul loc de muncă poate fi și de 6 luni.
  3. Ai nevoie de un venit minim de 1.413 lei.
  4. Ai nevoie de avans de cel puțin 15% pentru un credit în lei și 40% pentru creditul în valută.

Dobânda pentru acest tip de credit este reglementată de Banca Națională a României după cum urmează: 

!Dobânzile variabile 

Sunt calculate cu marja băncii, adică partea fixă, care este mai mare de 2%, dar mai mică de 4%, plus partea variabilă compusă din ROBOR (rata cu care Banca Națională este dispusă să împrumute alte instituții bancare) la 3 sau 6 luni.

!Dobânzile fixe cu valori cuprinse între 6% și 8%. 

Pentru a afla mai multe detalii referitoare Creditul Ipotecar este recomandat să discuți în mod direct cu reprezentanții instituțiilor financiar-bancare. 

 

Rate direct la dezvoltatori imobiliari

Ratele la dezvoltatori sunt o alternativă foarte utilă pentru cei care nu își permit să cumpere un teren cu banii cash sau pentru cei care nu sunt eligibili pentru un împrumut bancar, ca cele menționate mai sus. Unii dintre dezvoltatorii imobiliari de pe piață oferă celor interesați și opțiunea de a le plăti lor direct o rată.

Care sunt condițiile pentru a obține rate direct de la dezvoltatori?

Având în vedere că nu este un domeniu reglementat, condițiile impuse de dezvoltatori nu sunt unele standard, astfel că fiecare cere diferite detalii de la potențialii cumpărători. 

Așadar, trebuie să acorzi o atenție sporită detaliilor din antecontractul sau contractul pe care îl semnezi cu dezvoltatorul. 

În ceea ce privește avansul trebuie să știi că cel perceput de dezvoltator este, de cele mai multe ori, mai mare decât în cazul creditelor ipotecare. De regulă, avansul perceput se încadrează în intervalul de 20% – 50% din valoarea proprietății. 

Timpul de achitare al ratelor direct la dezvoltator este de maxim 10 ani, având în vedere că ratele lunare pot ajunge și până la 1.000 de euro/lună. 

 

Iată care sunt următorii pași:

📌 Cum evaluam corect prețul unui teren de vânzare

📌 La cine apelăm când vrem să achiziționăm un teren?

📌 Documentele necesare achiziționării unui teren

📌 Semnarea contractului și negocierea

 

 

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

Buget limitat? Nicio problemă.

Ghidul complet al cumparatorului

inchiriere electronice

Motive în plus să închiriezi electronice

Ghidul complet al cumparatorului