Creditul ipotecar: actele necesare și costurile aferente

Publicat pe 12 July 2022.

Cumpărarea unei locuințe cu credit ipotecar poate fi o adevărată provocare fară o bună organizare. Dar ce înseamnă organizare când vine vorba de accesarea unui credit de casă?

 

Înseamnă că știi foarte clar care sunt pașii pe care trebuie să îi faci pentru ca banca să aprobe creditul ipotecar de care tu ai nevoie, dar mai ales știi ce ACTE îți sunt necesare pentru a verifica cererii de credit.

 

Brokerii 123credit.ro ne sar în ajutor cu toate informațiile privind dosarul de credit – există trei categorii de acte necesare:

  1. Actele de identitate
  2. Actele de venit
  3. Actele de proprietate

 

Actele de identitate

Pentru a putea fi identificat, banca va avea nevoie de actele tale de identitate. Acestea vor fi: cartea ta de identitate (buletinul) și, dacă este cazul, actul de stare civilă (certificat de căsătorie, act de divorț, certificat de deces al soțului defunct).

Bine de știut este faptul că pe teritoriul României, chiar dacă ai un pașaport valabil, un permis de conducere sau orice alt act similar, banca îți va certifica identitatea doar în baza cărții tale de identitate.

 

Actele de venit

Primul pas în analiza capacității tale de a accesa un credit pentru locuință este verificarea și validarea veniturilor tale de către bancă. Ceea ce înseamnă că banca are nevoie de documente care să ateste că venitul pe care l-ai declarat este real.

Categoriile de venituri pe care o bancă le poate lua în calcul pentru acordarea unui credit sunt: veniturile salariale, veniturile din activități de tip PFA, drepturile de autor, indemnizația de creștere copil, veniturile din pensia la limita de vârstă sau vechime în muncă, veniturile din chirii și veniturile din dividende.

 

Vrei Acasă? Căutarea ta începe pe homeZZ.ro, unde găsești zeci de mii de proprietăți din care poți alege.

 

Daca ești angajat, iar salariul tău este raportat la ANAF de către angajator, banca va avea nevoie de acordul tău pentru a face o interogare la ANAF și va confirma venitul pe care ai declarat că îl încasezi. Îți vei da acordul completând un formular al băncii fie în cadrul vizitei în sucursala, fie la întâlnirea cu brokerul.

În cazul angajatorilor din sectorul public, din categoria MAI și MApN care nu raportează către ANAF veniturile salariale ale angajaților săi, dovada venitului tău salarial va fi reprezentată de o adeverință de venit (tipizatul băncii) completată de către angajatorul tău cu venitul încasat de tine în ultimele 3 luni, alături de lista veniturilor tale încasate în anul anterior. Aceste formulare îți vor fi furnizate de către bancă sau de către broker, iar tu va trebui să le furnizezi angajatorului tău pentru completare.

Pentru situația în care obții venituri ca urmare a exercitării unei profesii liberale de tipul PFA, vei prezenta la bancă:

 

Încasările din drepturi de autor sunt și ele venituri eligibile pentru accesarea unui credit ipotecar și acestea pot fi dovedite prin contractul de drepturi de autor, declarațiile fiscale unice 212 și extrasele de cont care dovedesc încasările lunare.

 

Daca te afli în concediu de creștere copil, iar veniturile tale sunt reprezentate de indemnizația de creștere copil, vei face dovada încasării și continuității acestora prin:

 

Dacă ești pensionar, banca verifică decizia de pensionare și ultimul talon de pensie sau extrasul de cont cu ultima pensie încasată.

Veniturile din chirii sunt venituri pe care băncile le vor lua în calcul de regulă alături de un venit “principal” de tipul salariului. Dacă dorești să folosești astfel de venituri pentru obținerea unei finanțări, va trebui să prezinți băncii contractul de închiriere cu o vechime de minim 1 an (în care adesea se solicitată notarea unei clauze de prelungire automată la momentul expirării termenului), Declarația fiscală unică 212 și extrasele de cont unde este încasată chiria.

Un alt tip de venituri întâlnite și acceptate de bancă sunt veniturile din dividende. Analiza veniturilor din dividende presupune verificarea actelor contabile ale firmei de la care ai încasat dividende, pentru ultimii doi ani fiscali încheiați, alături de toate actele care dovedesc distribuirea, încasarea și plata impozitelor pentru dividendele obținute.

 

Lista actelor care probează veniturile din dividende include:

Odată ce actele care fac dovada veniturilor tale sunt complete și reflectă realitatea, banca va confirma că poate să analizeze capacitatea ta de plata a creditului ipotecar solicitat.

 

Actele de proprietate

 Iată care sunt documentele pe care va trebui să soliciți vânzătorului.

Dacă locuința mult visată este cumpărată de la un dezvoltator imobiliar, iar tu vei fi primul proprietar, lista de acte de proprietate pe care ți le va pune la dispoziție vânzătorul va cuprinde:

Extrasul de carte funciară pentru informare nu mai vechi de 30 de zile (se obține pe loc sau în maxim 3 zile prin intermediul unui notar sau direct de pe site-ul ANCPI/ Extras de Carte Funciară)

 

Dacă totuși nu vei fi primul proprietar al locuinței pe care o cumperi, lista de acte va cuprinde:

 

Ce a fost mai greu a trecut! Am organizat în sfârșit toate hârtiile.

Acum nu rămâne decât că banca să analizeze, să aprobe creditul, iar tu să te muți în casa nouă.

Totuși, pe lângă partea de birocrație bancară, este foarte important să pui în ordine și partea financiară. Iar asta înseamnă să faci o listă cu toate COSTURILE pe care le vei avea atunci când vei lua un credit ipotecar astfel încât să nu te surprindă o cheltuială neprevăzută.

 

Prima cheltuială importantă de care trebuie să ții cont este AVANSUL pe care îl vei plăti din surse proprii vânzătorului. În funcție de tipul de credit de casă accesat (ipotecar sau Noua Casă), de valoarea proprietății cumpărate și dacă ai mai deținut sau nu o locuință, avansul minim poate fi de 5%, 15% sau 25%.

 

Dar pe lângă avansul plătit la cumpărarea casei, vă trebui să iei în calcul că vei mai avea de achitat și:

 

 

 

 

Important: În cazul în care locuința pe care o cumperi este deja ipotecată la o alta banca, creditul vă fi transferat printr-un ordin de plată condiționat (OPC), al cărui cost poate ajunge și la 200 lei. În plus, majoritatea băncilor au și o taxa de încasare a unui OPC, care poate varia intre 100 lei și 400 lei, în funcție și de valoarea creditului ipotecar.

 

○ taxa pentru autentificarea promisiunii de vânzare (la momentul în care plătești avansul) care poate fi în medie 400 de lei.

○ taxa pentru autentificarea contractului de vânzare.

○ taxa pentru autentificarea contractului de ipotecă Un exemplu ar putea fi o tranzacție ce implică un contract de vânzare a unei locuințe în valoare de 60.000 de euro cu o promisiune de vânzare de 9.000 de euro și un contract de ipotecă de 51.000 de euro. În această situație, taxele minime pe grilă notarială vor avea o valoare de aproximativ 6.200 lei.

 

Cu creditul potrivit obții casa de vis. Echipa 123credit.ro este pregătită să îți răspundă la întrebări ca să îți îndeplinești visul.

Despre Roxana Bitere

Roxana Bitere-

Îți recomandăm

4 pași pentru a avea o locuință sustenabilă

Casa ZZen, GENERAL

De Black Friday ai reduceri de până la 12.000 euro la locuințe

GENERAL