Care este cea mai potrivită combinație de culori pentru interiorul casei tale?

Publicat pe 01 April 2022.
Combinatii de culori pentru interiorul casei tale

Cuprins articol

  1. Semnificația culorilor
  2. Proporția corectă a culorilor
  3. Combinații corecte de culori
  4. Înțelegerea spațiului
  5. Testarea culorilor
  6. Combinații de culori pentru un living modern
  7. Combinații de culori pentru dormitor
  8. Combinații de culori pentru bucătărie
  9. Combinații de culori pentru baie

Aspectul casei tale este foarte important atât din punct de vedere estetic, cât și din punct de vedere al stării de spirit pe care ți-l poate induce. Deși pare că totul se rezumă la ce ne place și ce nu, este foarte important ca atunci când alegem culorile camerelor să ne ghidăm după o serie de reguli, precum semnificația lor, proporția și combinația corectă a culorilor.

 

 

Semnificația culorilor

 

Fiecare culoare are o semnificație aparte și poate transmite anumite stări celor care stau mai mult timp în prezența acesteia. Astfel, semnificațiile celor mai comune culori folosite în amenajare sunt:

  1. Alb: această culoare semnifică puritate, igienă, curățenie și simplitate, deschide camera și dă senzația de mai mult spațiu. Este recomandată în special pentru camerele cu spațiu redus;
  2. Negrul: această culoare semnifică eleganță și seriozitate, însă este recomandat să fie folosită doar pentru mobilă sau camere foarte mari, deoarece poate oferi o senzație de „sufocare” într-o încăpere foarte mică;
  3. Maro: această culoare semnifică intimitate, siguranță și spirit practic, însă la fel ca și în cazul de mai sus, aceasta întunecă camera foarte mult și nu este recomandată pentru spații mici;
  4. Albastru: această culoare semnifică liniște, calm, ajută la stimularea unei gândiri clare și a unei stări de meditație. Este recomandată pentru dormitor, baie și birou;
  5. Verde: această culoare semnifică calmitate, echilibru și oferă o stare de confort și liniște. Este recomandată pentru living și dormitor;
  6. Galben: această culoare semnifică energie și stimulează intelectul, însă folosită în exces poate duce la sentimente de frustrare. Este recomandat ca această să fie folosită pentru bucătărie sau încăperi foarte întunecoase;
  7. Roșu: această culoare semnifică energie, optimism, pasiune, aventură și stimulează sentimentele de sociabilitate. Este recomandat ca această să fie folosită în living și să fie exclusă atunci când alegem culoarea pentru dormitor;
  8. Violet: această culoare semnifică bogăție și bucurie, însă poate fi foarte obositoare pentru ochi. Este recomandată folosirea ei în proporții mici,  în special când vorbim de dormitor;
  9. Roz: această culoare semnifică protecție, liniște și iubire, însă la fel ca și cea de dinainte, poate fi obositoare dacă este folosită în exces.

 

 

Proporția corectă a culorilor

 

O regulă foarte importantă de care să țineți cont atunci când alegeți culorile potrivite este cea a proporțiilor, și anume regula 60/30/10.

Aceste procente se împart în felul următor:

  1. 60% reprezintă culoarea dominantă din încăpere;
  2. 30% reprezintă culoarea de accent a camerei;
  3. 10% reprezintă culoarea secundară de accent.

Această regulă nu este neapărat obligatorie, însă poate fi de ajutor atunci când nu vă descurcați la combinarea mai multor nuanțe și aveți emoții că nu o să iasă exact cum v-ați dorit.

 

 

Combinații corecte de culori:

Combinatii corecte de culori

Există patru tipuri mari de combinații de culori la care să apelați atunci când vă pregătiți de amenajare. Aceste patru combinații se aleg în funcție de așezarea lor pe Roata Culorii. Această roată este secretul oricărui designer de interior și este cea mai sigură modalitate de alegere a nuanțelor potrivite pentru locuință voastră. Ea reprezintă o diagramă cu culorile primare și cele secundare.

 

Astfel, tot ce trebuie să faceți este să alegeți una dintre combinațiile de mai jos și să dați drumul la treabă:

  1. Combinații de culori complementare:

Această combinație se referă la folosirea de două culori situate în poziții opuse pe roata culorii, precum albastru-portocaliu, roșu-verde, mov-galben, combinate armonios prin intermediul unei nuanțe accent (în proporție de 30%) de culoare neutră.

2. Combinații de culori cu disjuncție

Această combinație se referă la folosirea de culori adiacente, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să formeze un triunghi isoscel pe roata culorilor. Astfel, vârful triunghiului va reprezenta nuanță de contrast ( în proporție de 60%), iar celelalte două culori vor fi cele de contrast.

3. Combinații de culori cu analog

Această combinație se referă la folosirea unor nuanțe alăturate de pe roata culorilor. Acestea pot fi folosite în combinații de două, trei sau patru culori maxim.

4. Combinații de culori triadice

Această combinație se referă la folosirea unor nuanțe care formează un triunghi echilateral pe roata culorilor. Această combinație conține o culoare dominantă și două culori puțin mai blânde, care să echilibreze balanța. Cu toate astea, acest tip de combinație este una destul de îndrăzneață și este mai greu de menținut un echilibru vizual.

 

 

Înțelegerea spațiului

 

Este recomandat ca atunci când alegeți viitoarele combinații de culori, să luați în considerare și spațiul care urmează să fie vopsit. Acesta este un pas foarte important deoarece o culoare potrivită poate ascunde defectele unei camere sau chiar le poate accentua, dacă nu este aleasă corect.

Câteva lucruri pe care le puteți corecta prin vopsea sunt:

  1. Lumina: o cameră întunecată poate fi salvată cu ajutorul unor culori deschise sau pastelate;
  2. Tavan prea înalt: pentru a da impresia de înălțime mai mică, acesta poate fi vopsit într-o nuanță închisă;
  3. Spațiu prea mare: prin vopsirea diferită a peretelui central, camera va părea mai mică;
  4. Spațiu prea mic: prin vopsirea tuturor pereților la fel (inclusiv tavanul) și folosirea unor culori deschise, se poate da impresia de spațiu mult mai mare, mai aerisit.

 

 

Testarea culorilor

 

Pentru a te asigura că alegerea este una potrivită, este recomandat să testezi culorile alese pe o porțiune mică de perete. Testarea trebuie făcută atât în dreptul ferestrei, cât și în colțurile cele mai întunecate ale încăperii. După vopsirea acestor porțiuni, încercați să alăturați nuanțele pe care le-ați ales pentru mobilier și texturile pe care le veți folosi, pentru a vă asigura că rezultatul va fi exact cum vă imaginați.

 

 

Combinații de culori pentru un living modern 

 

Pereți albi cu mobilier negru

Livinv alb-negru

Un astfel de living oferă un aspect foarte modern acestei încăperi și dă impresia unei eleganțe aparte. De asemenea, dacă mărimea camerei permite și există și o sursă naturală de lumină substanțială, se poate inversa combinația.

 

Pereți albaștrii cu accente roz

Living albastru-roz

Aici limita este infinită. Puteți opta pentru pereți în două culori sau o culoare pentru perete, una pentru mobilier. Se poate chiar deriva de la culorile principale spre albastru indigo, lila sau de ce nu, chiar și Very Peri. Iar pentru a fi o combinație completă, recomandare este să alegeți un accent neutru care să spargă cele două nuanțe.

 

 

Combinații de culori pentru dormitor

 

Pereți albaștrii cu verde închis

Dormitor albastru-verde

Dormitorul este locul în care ne odihnim, așa că este foarte important să alegem culori care să ne ajute în acest sens. Așa cum am explicat la începutul articolului, nuanțele de albastru și verde sunt printre cele mai potrivite combinații pentru o astfel de încăpere.

 

Pereți albi cu accente roz

Dormitor alb-roz

Culorile calde vor oferi dormitorului tău un sentiment de intimitate și liniște. Este recomandat totuși ca albul să fie culoarea predominantă și să nu se exagereze cu nuanța de roz. Ca și culoare de mijloc puteți folosi și nuanțe neutre.

 

 

Combinații de culori pentru bucătărie

 

Pereți albi cu accente de crem

Bucatarie alb-crem

Această combinație este una foarte specifică stilul hygge și deși este una foarte minimalistă, oferă impresia de confort și de spațiu foarte aerisit, dacă totul este bine proporționat. Fie că optați pentru combinarea culorilor pe perete, fie că alegeți albul pentru pereți și crem-ul pentru mobilier sau invers, nu veți putea da greș cu această combinație.

 

Pereți albi cu accente pastelate

Bucatarie alb-pastel

Dacă vă doriți o bucătărie mai ieșită din comun, aceasta este combinația potrivită. Nu este nici excentrică, dar nici banală, și cu siguranță va fi un loc din care nu veți mai dori să plecați. Pentru accente puteți să optați pentru o gamă destul de largă de culori, precum roz pudra, verde lime, blue etc…

 

 

Combinații de culori pentru baie

 

Pereți verzi cu accente albe sau gri

Baie verde-alb

Această combinație îți oferă relaxarea de care ai nevoie, chiar la tine în baie. Iar dacă spațiul îți permite, ce-ai zice să iei un considerare un perete viu?

 

Pereți albaștrii cu accente albe

Baie albastru-alb

Dacă ești iubitor de mare și acolo este locul în care te simți cel mai bine, este momentul să aduci un pic din aceste sentimente chiar la tine acasă.

 

Surse foto: depositphotos.com , pinterest.com



Întrebări frecvente ❔ și răspunsurile lor ❕

Q: Ce este roata culorilor?

Roata Culorilor reprezintă o diagramă formată din culorile primare și cele secundare.

 

Q: Ce înseamnă culori triadice?

Culorile triadice reprezintă trei culori diferite, aflate la distanțe egale una față de cealaltă pe roata culorilor. Această combinație conține o culoare dominantă și două culori puțin mai blânde, care să echilibreze balanța. 

 

Q: Câte culori pot folosi pentru o singura camera?

Este recomandat să vă rezumați la maxim 4 culori.

 

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

Ghidul complet al investițiilor imobiliare

Black Friday, Black Friday 2024, GENERAL

Black Friday: Câștigă un Sejur de Lux

Black Friday, Black Friday 2024, concurs