Să cumperi o locuință sau să stai cu chirie?
Publicat pe 26 August 2019.Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor. Important este să iei în calcul avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni înainte de a lua o decizie.
Pentru a putea achiziționa un apartament sau o casă trebuie să ai minim 20% din prețul apartamentului. Acest lucru este valabil în cazul în care apelezi la un credit ipotecar sau prin programele speciale. Pe lângă acest lucru trebuie să iei în calcul și eventualele cheltuieli pentru toate documentele necesare, dar și pentru comisionul agentului imobiliar, dacă optezi să lucrezi cu unul.
Un alt aspect foarte important este că, pentru a obține un credit, indiferent de natura lui, de la o instituție financiară, trebuie să te afli într-o situație sigură din punct de vedere financiar, dar și a siguranței locului de muncă.
Închirierea unei locuințe presupune costuri mai mici, având în vedere că pentru a te muta nu ai nevoie de o sumă atât de mare precum cea pentru cumpărarea unui apartament sau case. Singurele costuri suplimentare pe care trebuie să le plătești sunt cele care reprezintă garanția și avansul. De obicei, acestea reprezintă valoarea chiriei pentru o lună.
Haide să vedem împreună care sunt câteva dintre avantajele de a cumpăra o locuință.
- Posibilitate de personalizare – Având propria locuință îți permiți să o decorezi după bunul tău plac și să o aranjezi în așa fel încât să te simți cu adevărat acasă;
- Oferte variate – În momentul de față se construiesc tot mai multe ansambluri rezidențiale și astfel ai de unde alege locuința mult visată;
- Confortul psihologic – Deținerea unei locuințe reprezintă pentru foarte mulți un confort psihic.
Avantajele de a sta cu chirie:
- Mai multă mobilitate – Dacă îți schimbi job-ul sau pur și simplu nu îți mai place zona, poți începe căutările pentru o nouă locuință pe care să o închiriezi.
- Faptul că nu se blochează capitalul tău îți dă posibilitatea de a investi sau de a-l utiliza în alte scopuri;
- În cazul în care te plictisești de zona în care stai acum, ori dacă îți schimbi jobul și trebuie să te muți mai aproape de birou, o poți face dacă stai cu chirie;
- Siguranța cheltuielilor – de foarte puține ori intervin schimbări la nivel financiar atunci când stai cu chirie. Toate cheltuielile ce țin de taxe și impozite sau chiar și acele situații neprevăzute sunt achitate de către proprietar;
- Posibilitatea de a amâna plata. În cazul în care traversezi o perioadă mai grea din punct de vedere financiar, poți vorbi cu proprietarul să te amâne cu o lună. Ideal este totuși să nu ajungi în această situație.
- Reparații. În eventualitatea în care ți se strică ceva prin casă, tot ce trebuie să faci este să vorbești cu proprietarul și el te va ajuta cu reparațiile, sau le poți face tu iar proprietarul va deconta cheltuiala din banii de chirie.
Despre chirie: contract, avans și garanție
Dezavantajele de a sta în chirie:
- Nu poți aduce foarte multe modificări locuinței fără acordul proprietarului;
- Lipsa siguranței – se poate întâmpla ca proprietarul să vrea să vândă imobilul sau pur și simplu să se mute el înapoi și astfel tu vei fi nevoit să reîncepi căutările.
Dezavantajele de a deține un apartament:
- Cheltuieli – Dacă ai o locuință va trebui să plătești taxe și impozite, să acoperi toate cheltuielile neprevăzute, precum o țeavă spartă, o baterie defectă și lista poate continua;
- Rate la bancă – Cele mai multe persoane apelează la credite bancare și astfel vor plăti aproape jumătate din viață ratele pentru casă;
- Nu poți amâna plata ratelor la bancă, iar dacă întârzii cu acest lucru vei scoate și mai mulți bani din buzunar aferenți penalizărilor și în cazuri extreme poți ajunge în situația în care chiar îți poți pierde apartamentul;
- Reparațiile. În cazul în care te afli în situația în care s-a stricat ceva prin casă, trebuie să suporți tu toate cheltuielile.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le studiezi foarte bine înainte de a lua o decizie, așadar, fie că îți dorești să devii proprietar, fie chiriaș, pe HomeZZ.ro găsești atât locuințe de vânzare, cât și de închiriat.
Alte articole utile:
Calcularea bugetului pentru chirie
Chirie: Căutarea propriu-zisă, vizionarea și negocierea