Soluții creative de redecorare a locuinței cu buget redus
Publicat pe 15 October 2021.În CasaZZen ai ZZenAmenajare cu inspirație de la arhitect Monica Cîrstea, Omnia Design Studio.
Redecorarea locuinței poate fi un proces pe cât de frumos, pe atât de complex și chiar o provocare din punct de vedere financiar. Însă, cu alegerile potrivite, amenajarea la care visezi nu va mai trebui amânată. Îți prezentăm câteva idei care să te ajute să economisești timp și bani, fie că ai achiziționat o locuință nouă și te pregătști de mutare, fie că vrei să împrospătezi imaginea casei în care locuiești deja.
Informații utile despre contractul de comodat găsești aici. 📌
- Stabilirea bugetului și a priorităților
Atunci când pornim la drum cu un plan, este mai ușor să ajungem la rezultatul dorit. De aceea, înainte de orice achiziție, este important să decidem cât suntem dispuși să cheltuim și care este timpul pe care îl putem aloca amenajării. De asemenea, ar trebui să analizăm în detaliu starea actuală a locuinței și să facem o listă cu toate nevoile și dorințele noastre, din care vom alege care sunt cele mai importante lucruri de făcut în cadrul amenajării. • Instalații O bună stare de funcționare a instalațiilor este esențială pentru confortul locuinței. În plus, schimbarea acestora în cazul unor deteriorări sau defecțiuni poate afecta finisajele existente. Așadar ar trebui să luăm în calcul repararea instalațiilor la începutul procesului de amenajare, fie că este vorba de modificări ale instalației electrice, de înnoirea obiectelor sanitare sau chiar a instalației termice, prin montarea unei centrale de apartament sau a caloriferelor noi.
• Finisaje
O nouă zugrăveală a fost dintotdeauna metoda cea mai la îndemână de a împrospăta aspectul unei locuințe. Putem crea o atmosferă și mai primitoare în interior folosindu-ne de vopsea colorată sau tapet pentru pereții de accent. Asupra celorlalte finisaje (parchet, gresie, faianță, etc.) posibilitățile de intervenție variază în funcție de buget și de starea inițială.
• Mobilier
Mobilierul este, în majoritatea cazurilor, cea mai costisitoare parte a unei amenajări, însă putem apela la soluții creative pentru a reduce costurile, păstrându-ne totodată satisfacția de a aduce ceva nou în viața noastră de acasă. Putem recondiționa mobilierul existent, vopsindu-l cu o vopsea specială pentru mobilier, iar canapelele și fotoliile pot fi readuse la viață prin retapițare. Dacă avem nevoie să înlocuim mobilierul existent, putem opta pentru mobilier multifuncțional, care ne vă ajuta să salvăm atât bani, cât spațiul din casă: canapea extensibilă, masă extensibilă pe care să o putem folosi că birou, patul cu sertare de depozitare, o bibliotecă pe post de separator a două zone ale unei încăperi, etc.
• Decorațiuni
Pentru mulți dintre noi, alegerea decorațiunilor este cea mai plăcută etapă din procesul de amenajare. Decorațiunile dau personalitate și căldură oricărei locuințe și ne fac să ne simțim cu adevărat acasă. Pentru început, perdelele și draperiile completează imaginea oricărei camere, asigurând totodată intimitatea și controlul luminii. Pe lângă acestea, în funcție de utilitatea camerei și de stilul de amenajare ales, putem completa decorul cu covoare, tablouri și diferite accesorii decorative. De asemenea, elementele DIY pot adăuga un plus de personalitate locuinței. O altă idee ar fi să folosim în amenajare plante de interior, care, pe lângă aspectul plăcut, ne ajută să avem și un aer mai curat.
Întră în Casa ZZen și descoperă mai multe sfaturi care te pot ajuta să ai o abordare zzen atunci când vine vorba despre casa ta.
Sursa foto: OMNIA Design Studio