Noua casă: condiții, dobândă, avans

Publicat pe 24 December 2021.
Contract Noua Casă

Atunci când decizi că trebuie să îți cumperi o locuință nouă și modernă, cea mai bună soluție este prin Programul Noua Casă, care reprezintă un împrumut garantat de la stat. Datorită acestui program, foarte mulți tineri aflați în punctul de a-și cumpăra propriul lor imobil, au oportunitatea de a beneficia de un împrumut ipotecar cu cele mai avantajoase dobânzi iar avansul fiind unul foarte mic.

Pentru a afla ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de acest credit, poți vedea mai jos avantajele programului și în ce constă avansul pentru acesta.

 


Programul Noua Casă

 

Programul Noua Casă a fost lansat de către Guvernul României pe data de 20 mai 2009 și a fost inițiat ca o măsură anticriză pentru piața imobiliară.  Acest program este reglementat de Legea nr. 40 din 2 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Noua Casă”.

 

Condiții pentru Noua Casă

Este foarte important să parcurgi corect și foarte atent toate cerințele acestui program pentru a putea beneficia de împrumut, iar pentru acest lucru trebuie să respecți următoarele condții:

 

Dobândă pentru Noua Casă

Pentru a afla toate detaliile necesare legate de dobânda pentru programul Noua Casă – și nu numai – contactează-i pe colegii noștri de la Creditescu, pe care îi poți găsi aici: https://www.facebook.com/Creditescu/

 

Avansul

Avansul pentru Programul Noua Casă diferă în funcție de prețul imobilului. Astfel, avansul de minim 5% va fi pentru locuințele care valorează nu mai mult de 70.000 EUR, iar pentru locuințele care valorează între 70.001 EUR și 140.000 EUR va fi de 15%.

 

Actele necesare pentu Noua Casă

 

Actele necesare pentru programul Noua Casă

Actele necesare pentru a beneficia de acest program trebuie în primul și în primul rând să ateste că solicitantul deține toate veniturile pe care le ăncasează, iar ulterior, următoarele documente:

 

De asemenea, dacă solicitantul obține venituri provenite din chirii, acesta trebuie să aibă acte doveditoare acestui fapt. Pe lângă actele care atestă veniturile, solicitantul trebuie să prezinte și documente specifice imobilului achiziționat, astfel:

În funcție de situația imobilului achiziționat, orice bancă poate cere documente în plus ce pot fi necesare, față de cele inițiale ale clientului.

 

Diferențele dintre Noua Casă și Prima Casă

 

Pe lângă schimbarea numelui din „Prima Casă” în „Noua Casă”, acest program vizează și pragurile de finanțare. De când a fost schimbat acest program, solicitanții au dreptul de a achiziționat imobile de până la 140.000 EUR dacă acestea sunt construite sau consolidate cu cel puțin 5 ani înaintea achiziționării și cel mult 70.000 EUR în cazul altor locuințe cum ar fi apartamentele de bloc.

O altă schimbare venită cu Programul Noua Casă constă în avansul minim, care va fi între 5% și 15% în funcție de tipul de imobil achiziționat. De asemenea, noul program elimină limita maximă a veniturilor celor care își doresc un credit, astfel poate oricine care respectă celelalte condiții să beneficieze de un credit Noua Casă. Cu toate acestea, dispar subvențiile acordate familiilor cu copii, respectiv reducerea ratei dobânzii creditului garantat de stat cu 0,5%, în cazul familiilor cu un copil și cu 1%, în cazul celor cu doi sau mai mulți copii.

Se păstrează însă posibilitatea de refinanțare a creditelor pentru Programul Noua Casă.

 

Despre Denisa Lazaride

Denisa LazarideA terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București datorită pasiunii sale pentru scris și a curiozității sale despre lumea din spatele ecranului. A lucrat în televiziune timp de un an, unde și-a descoperit pasiunea legată de tot ce înseamnă vizual. A început în paralel un job de Asistent Social Media, unde a reușit să își clădească bazele spre un domeniu profesional mult mai creativ. În prezent, ocupă funcția de Social Media Specialist care reușește să îmbine atât pasiunea sa pentru vizual, cât și cea pentru scris. Scrierea de articole pentru acest blog este dată de pasiunea autorului pentru design interior, dar și din dorința de informare a cititorilor despre dedesubturile mai serioase ale domeniul imobiliar.

Îți recomandăm

Iți plătim 2 LUNI de chirie | Maratonul chiriilor

Ghidul complet al cumparatorului

Inchiriaza electronice cu 50% reducere

Ghidul complet al cumparatorului