Locuințele și creditele ipotecare „verzi”

Publicat pe 24 August 2022.

Responsabilitatea față de mediul înconjurător începe să fie prezentă și în rândul dezvoltărilor imobiliare, din ce în ce mai des fiind construite ansambluri rezidențiale cu locuințe „verzi”.

Specialiștii de la 123credit.ro ne ajută să înțelegem diferențele și avantajele acestui produs financiar.

 

Ce este o locuință „verde”?

O locuință „verde” este o clădire construită după principii sustenabile, cu materiale ecologice, eficientă energetic pe întreaga durată a ciclului de viață.

Principiile care stau la baza dezvoltării unei locuințe „verzi” implică atât etapa de design, cât și etapa de construcție, de operare/ utilizare a clădirii și chiar de deconstruire/ demolare.

În toate aceste faze, arhitectul și constructorul se asigură că proiectul imobiliar are un impact cât mai redus asupra mediului.

Pe lângă materialele ecologice folosite, amplasarea a unei locuințe „verzi” reduce de asemenea impactul asupra mediului asociat transportului, în condițiile în care zona are acces la mijloace de transport în comun și se află într-o comunitate ce poate fi parcursă pietonal sau cu bicicletă. Autoritatea care cartografiază și certifică o locuință că fiind „verde” este Romania Green Building Council (RoGBC).

Vrei un „Acasă” cu momente perfecte? Căutarea ta începe pe homeZZ.ro, unde găsești zeci de mii de proprietăți din care poți alege.

O casă cu certificare de clădire „verde” are o performanță energetică ridicată, A sau A+, este mai sănătoasă pentru proprietari și are impact minim asupra mediului.

O locuință verde optimizează consumul de resurse naturale, reduce consumul de apă, folosește materiale ecologice, non-toxice și implementează soluții pentru colectarea și reciclarea deșeurilor.

Beneficiile cumpărării unei locuințe verzi nu se opresc la partea de construcție și operare a clădirii.

În ultimii 2 ani, în colaborare cu RoGBC, și băncile au început să sprijine sectorul imobiliar sustenabil, ecologic, prin crearea de produse de creditare ipotecară destinate achiziționării de proprietăți „Verzi”. Astfel, un număr considerabil de bănci au inclus pe lista de oferte creditul ipotecar „Verde” care, prin componența de cost mai redusă, încurajează clienții să achiziționeze locuințe sustenabile și prietenoase cu mediul înconjurător.

Ce beneficii aduce un credit ipotecar „verde”?

În prezent, indiferent de bancă pentru care optezi, creditul ipotecar „Verde” este cea mai ieftină soluție de finanțare ipotecară. De exemplu, o bancă comercială pentru cumpărarea unei proprietăți standard de 100.000 de euro, cu un avans de 15%, va acorda în prezent un credit ipotecar cu dobândă variabilă în valoare de 416.500 lei, echivalentul a 85.000 de euro, care pe o perioadă de 20 de ani va avea o dobândă variabilă de 5,05%, cu condiția virării salariului prin conturile băncii și o rată medie lunară de 2,760 de lei.

În cazul unei locuințe „verzi” de aceeași valoare, 100.000 de euro, unde aportul propriu va fi tot de 15%, creditul în valoarea de 416.500 lei va beneficia pe o perioadă de 20 de ani de o dobândă variabilă în procent de 4,60%, fară condiția de virare a salariului la banca finanțatoare, rata medie lunară fiind de 2.657 lei.

Practic, accesând un credit ipotecar verde, alături de avantajul de a cumpăra o locuință prietenoasă cu mediul înconjurător și care va oferi un confort sporit, calculele exemplului anterior relevă o economie medie lunară de aproximativ 103 lei, echivalentul unui câștig de 24.700 lei pe durata întregului credit.

Diferența de cost între un produs de credit ipotecar standard și unul „verde” pot fi și mai mari, acestea diferă de la o bancă la alta.

Este important ca ceea ce numim „acasă” să fie dezvoltat pe principii sănătoase și sustenabile, aceasta asigurandu-ne un confort sporit și o viață mai bună în spațiul în care ne petrecem cea mai mare parte din timp. Astfel că devenim promotori ai responsabilității sociale, protectori ai mediului înconjurător, o datorie pe care cu toții ar trebui să ne-o asumăm.

Creditele ipotecare verzi, special create pentru astfel de investiții și achiziții, sunt instrumentul perfect pentru aceste acțiuni.

 

Despre Roxana Bitere

Roxana Bitere-

Îți recomandăm

De Black Friday ai reduceri de până la 12.000 euro la locuințe

GENERAL

Comision agentie imobiliara – Ce trebuie să știi

GENERAL