5 mituri la cumpărarea unei locuințe
Publicat pe 10 November 2021.În CasaZZen ai support și inspirație pentru cele mai bune decizii. Iată sfaturile Monicăi Cîrstea, arhitect Omnia Design Studio.
Locuința este una din cele mai importante alegeri pe care le facem în viață prin efortul financiar ridicat pe care îl presupune și impactul pe termen lung pe care îl are asupra noastră spațiul și zona în care trăim. Desigur, fiecare achiziție vine cu anumite experiențe, mai plăcute sau mai dificile, care dau naștere la o gamă largă de păreri, sfaturi și idei referitoare la ce și când e mai bine să cumpărăm. În cele ce urmează vom încerca să aflăm cât de adevărate sunt unele din ele și după ce este mai bine să ne ghidăm, în funcție de propriile noastre nevoi.
„Nu rata superofertele”
Cu toții căutăm să obținem un preț cât mai bun, însă o ofertă cu mult sub prețul pieței ar putea ascunde probleme care pe viitor se pot dovedi mai costisitoare decât diferența de preț inițială. Apartamentele din imobilele vechi au avantajul poziției centrale în oraș, sunt deosebite din punct de vedere arhitectural și le găsim la prețuri mai bune decât cele din blocuri mai noi, însă multe din ele prezintă risc seismic. Pe lângă riscul iminent în cazul unui cutremur, aceste apartamente ne pot crea probleme în contractarea unui credit sau pentru asigurarea locuinței. Dacă ne dorim o locuință într-un imobil istoric, primul pas ar fi să verificăm dacă este încadrată în lista clădirilor cu risc seismic, însă trebuie avut în vedere că lipsa ei din această listă nu garantează automat siguranța clădirii – doar o expertiză tehnică ne poate confirma stadiul actual de degradare. În cazul caselor și terenurilor, un preț mai mic se poate datora unor parametrii deficitari care pot împiedica sau limita posibilitatea de a construi sau de a modifica o construcție existentă. Legea prevede deschiderile la stradă și suprafețele minime ale unei parcele pentru a putea fi construibilă. De asemenea, pe respectivul teren pot exista rețele de utilități subterane care au nevoie de o distanță de protecție. În cazul caselor și terenurilor, este recomandat să obținem un certificat de urbanism înainte de a cumpăra imobilul respectiv pentru a vedea ce posibilități de construire ne oferă.
„Mai bine să plătești rate decât chirie”
Privind obiectiv, este mai bine ca plata unei sume lunare recurente să aibă ca final actul de proprietate al locuinței în care trăim. Totuși, creditul imobiliar este o alegere bună atunci când viața noastră a ajuns la echilibru și stabilitate, atunci când știm clar ce ne dorim pe termen lung în materie de oraș, zonă, număr de camere și dotări. Trebuie avut în vedere că un credit ne blochează o parte semnificativă din venituri, fapt care, în anumite situații, poate sta în calea avansării profesionale și ne ține legați de un loc și un context care nu ne mai este favorabil. Chiria ne permite să fim mai deschiși la oportunități profesionale pe o scară mai amplă sau poate fi de ajutor într-o etapă în care vrem să explorăm mai multe orașe sau chiar mai multe zone ale aceluiași oraș, în căutarea locului care ni se potrivește cel mai bine.
„Făcând totul de unul singur, economisești bani”
Când vine vorba de achiziția unei locuințe intervin multe necunoscute, de la aspecte tehnice legate de construcție, până la posibilitățile de amenajare sau consultanță financiară. Ajutorul oamenilor specializați în aceste domenii ne pot ajuta să economisim nu doar timp, cât și bani, prin garanția unor alegeri corecte, în cunoștință de cauză. De asemenea, implicarea specialiștilor ne scutește ulterior de efortul de a repara anumite neajunsuri de care nu ne-am putut da seama la început. Un designer de interior, de exemplu, oferă mai multe soluții inițiale pentru ca beneficiarul să aleagă ceea ce îl reprezintă mai mult. Detaliile nu sunt scăpate din vedere: de la dispunerea instalațiilor în acord cu mobilarea, până la asigurarea spațiilor de depozitare pentru nevoile fiecărui membru al familiei. Pentru toate acestea, un designer de interior cunoaște prețurile pieței și furnizorii de la care puteți achiziționa cele necesare la cele mai bune prețuri.
„Blocurile noi reprezintă o alegere mai bună decât blocurile comuniste”
Dincolo de atracția fațadelor moderne și a mirosului de nou, anumite ansambluri noi prezintă și dezavantaje cum ar fi dimensiunile reduse ale încăperilor care îngreunează mobilarea, dispunerea semidecomandată care adesea transformă livingul în spațiu de trecere sau lipsa ventilării naturale a bucătăriei open-space. De asemenea, apartamentele în blocuri mai vechi se regăsesc mai ușor în zone centrale, la prețuri accesibile prin comparație cu ansamblurile noi. De aceea, este bine să luăm în considerare ambele variante și să comparăm obiectiv fiecare din caracteristicile apartamentelor vizionate.
„Finisaje și dotări de lux”
Multe anunțuri încearcă să evidențieze o investiție anterioară în amenajarea apartamentelor prin descrieri supraevaluate. Într-adevăr, un apartament frumos amenajat ne permite să ne mutăm imediat, cu minimul de efort, însă crește considerabil prețul, iar gusturile diferă de la un proprietar la altul. Dacă avem suficient timp la dispoziție înainte să ne mutăm în apartamentul nou achiziționat, este de preferat ca acesta să fie nemobilat și nefinisat și să îl facem de la început după gusturile noastre.
Sursă foto: OMNIA Design Studio