Începe Târgul Național Imobiliar TNI
Publicat pe 08 September 2021.Începe Târgul Național Imobiliar TNI
10-12 septembrie 2021
Palatul Parlamentului, Sala Unirii
Primul târg imobiliar organizat în ultimii 2 ani începe VINERI, 10 SEPTEMBRIE, ORA 10.00 la Palatul Parlamentului, Sala Unirii. Târgul Național Imobiliar TNI are loc până duminică, 12 SEPTEMBRIE și reunește peste 20.000 de oferte imobiliare de locuințe noi și vechi, vile, case de vacanță, terenuri, spații de birouri din București, ILFOV, Constanța, Timișoara, Valea Prahovei, Dubai, Spania și Cipru.
Brandul TNI este internațional și se bucură de încrederea și sprijinul celor mai importante organizații imobiliare din lume: NAR – National Association of REALTORS® și CEPI-European Association of Real Estate Professions în calitate de Parteneri Internaționali. NAR este asociația fondată în 1908 ce deservește mai mult de 1.500.000 de profesioniști imobiliari din Statele Unite și din întreaga lume, iar CEPI este organizația internațională înființată în Bruxelles în 1990 cu scopul de a sprijini tranzacțiile imobiliare europene și transfrontaliere prin dezvoltarea activității profesioniștilor imobiliari. Prin aceste colaborări ne dorim promovarea oportunităților de investiții în afara țării și ridicarea standardelor pieței imobiliare din România la nivel internațional.
TNI: 2021 marchează o schimbare de paradigmă în piața imobiliară
“Ediția Târgului Național Imobiliar TNI din 10-12 septembrie va fi una specială pentru că reprezintă prima expoziție de profil organizată după o pauză de 2 ani și marchează o schimbare de paradigmă în piață. Cerințele și preferințele cumpărătorilor de proprietăți rezidențiale s-au schimbat, iar prețurile materialelor de construcție au crescut semnificativ, influențând și prețurile finale ale imobilelor. În acest context în care se înregistrează o creștere a interesului pentru achiziția de locuințe proprii, târgul imobiliar organizat în București la Palatul Parlamentului vine în ajutorul publicului cu cele mai avantajoase oferte din piață.
Pentru că siguranța și sănătatea vizitatorilor și expozanților noștri este foarte importantă pentru noi, evenimentul este organizat cu respectarea tuturor măsurilor legale de combatere și stopare a răspândirii Covid 19. Astfel, vizitarea târgului va fi similară cu o vizită la mall, fiind obligatorii: purtarea măștii de protecție, controlarea temperaturii la intrare și distanțarea. În plus, am dezvoltat aplicația de mobil TNI ce facilitează schimbul datelor de contact dintre vizitatori și expozanți rapid, sigur și fără contact direct, iar pentru că această ediție TNI este specială, accesul vizitatorilor la târgul imobiliar se va face GRATUIT în baza Qr codului generat de aplicația de mobil TNI. ” declară Cristina BERCEA- PR Manager Târgul Național Imobiliar.
TNI: Dezvoltări rezidențiale de anvergură în capitală
Dezvoltatorii cu experiență în piața imobiliară din România s-au adaptat la actualele cerințe ale românilor și continuă să investească în segmentul rezidențial autohton, dezvoltând noi ansambluri de anvergură.
“Dezvoltatorul imobiliar HILS, prin acționarul Jacob Gardens și prin echipa de management, are o experiență de peste 17 ani pe piața imobiliară din România ajungând să se evidențieze ca un jucător profesionist și de încredere. În ultimii ani și-a remarcat procesul de expansiune prin proiectul de amploare HILS Pallady Apartments și continuă prin demararea în scurt timp a noilor proiecte HILS Brauner Apartments și HILS Splaiul Unirii. Printre atuurile ansamblului HILS Pallady Apartments se numără gama diversă de apartamente, flexibilitatea modalității de plată, finisajele interioare de calitate superioară, atenția la detalii în ceea ce privește spațiile comune, precum și prețurile accesibile. În funcție de suprafață și de etaj, prețurile pornesc de la 45.500 euro + TVA pentru garsoniere, de la 59.000 euro + TVA pentru apartamente cu 2 camere și de la 74.000 euro + TVA pentru apartamente cu 3 camere.” a declarat Bogdan Bălașa, Business Development Manager HILS Pallady Apartments.
TNI: Nordul Bucureștiului- un punct de atracție pentru cumpărătorii din segmentele medium și premium
Creșterea veniturilor și îmbunătățirea accesibilității achiziționării unei noi locuințe au făcut ca tot mai mulți cumpărători să își dorească o locuință amplasată în nordul orașului, cu finisaje de o calitate superioară, suprafețe mai mari și imobile amplasate mai aproape de parcuri. Astfel, în cadrul târgului imobiliar din 10-12 septembrie, vizitatorii vor găsi inclusiv oferte de locuințe noi din nordul Bucureștiului.
“După finalizarea și vânzarea integrală a Stegarului Boutique Apartments și Străulesti Apartments, Black Oak Developer&Contractor a lansat vânzările pentru un nou proiect dezvoltat în nordul capitalei. În urma unei investiții de circa 9 milioane de Euro, Lac Străulești Condominium vine cu propunerea unei locații unice în București prin prisma poziției sale chiar pe malul lacului Străulești, în proximitatea magistralei de metrou M4 și a tuturor punctelor de interes din zona de nord. Dacă doriți să locuiți în natură chiar în sectorul 1, să vă bucurați de aproape 6000 de mp de spații verzi cu deschidere directă de 140ml către lacul Străulești, Black Oak vă propune să vizitați standul din cadrul TNI unde reprezentanții săi vă așteaptă cu oferte de studiouri și apartamente cu prețuri începând de la 77.000 euro+TVA. ” a declarat Mihai Bulancea, General Manager Black Oak Developer&Contractor.
TNI: Piața rezidențială se află pe trend ascendent
Conform celui mai recent raport de piață realizat de Imobiliare.ro, piața rezidențială autohtonă și-a continuat trendul ascendent în al doilea trimestru din 2021, iar prețurile solicitate de către vânzătorii de locuințe au consemnat cel mai mare avans de la declanșarea epidemiei încoace. Astfel, în perioada aprilie-iunie, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din România au înregistrat un avans trimestrial de 3,1%, comparativ cu +2,2% în T1 2021, +1,9% în T4 2020 și, respectiv, +0,3% în T3 2020. La nivel național, prețul mediu pe metru pătrat solicitat în luna august pentru o locuință a ajuns la valoarea de 1508 euro, Clujul rămânând orașul cu cele mai scumpe locuințe, cu o medie pe metru pătrat de 1973 euro. Pe locul doi se află locuințele din capitală, ce în luna august au ajuns la valoarea de 1569 euro/mp, apartamentele din Brașov au un preț mediu de 1442 euro/mp, iar apartamentele din Constanța au o valoarea medie de 1347 euro/mp, potrivit Imobiliare.ro.
TNI: Portofoliu variat, lansări de proiecte noi, premii și surprize pentru vizitatorii TNI
Vizitatorii au acces în cadrul expoziției la proprietăți pe toate gusturile, bugetele și nevoile: apartamente premium în centrul capitalei, proprietăți de tip boutique, imobile exclusive în nordul capitalei, apartamente low-budget, penthouse-uri, construcții pe structură metalică, case de vacanță la munte sau la mare și oportunități de investiții în Dubai, Spania și Cipru.
În contextul redeschiderii evenimentelor cu public numeros, vestea organizării primului târg imobiliar din ultimii 2 ani a fost foarte bine primită de agențiile imobiliare și dezvoltatori, ce au luat rapid decizia de a participa la expoziție, semnalând importanța reconectării în persoană cu liderii industriei imobiliare și publicul interesat de achiziții imobiliare.
“Pentru noi, REMAX Action, reluarea târgurilor imobiliare este un semnal foarte bun, de revenire la business-ul față în față cu oamenii, așa cum se cuvine în imobiliare. Vom sărbători aceasta revedere prin numeroase surprize pentru vizitatorii standului Remax Action din cadrul TNI. Voi dezvălui acum doar una dintre ele: primul client care contractează un apartament în cel mai mare complex rezidențial din București – Aqua City, complex pe care îl reprezentăm – va primi o bucătărie complet utilată. Îi așteptăm la stand și pe cei mai puțin hotărâți pentru că agenții REMAX Action îi vor ajuta să își definească nevoile și, ulterior, le vor găsi locuința care se potrivește cel mai bine stilului lor de viață. ” declară Adrian Rus, Broker/Owner REMAX Action București
Printre companiile ce participă la ediția specială TNI 2021 se numără: HILS Pallady Apartments, Lac Străulești Condominium, Prime Realty Marbella, Cihanara Tourism & Investment, Emax Real Estate, EnVogue Residence, Axxis Nova, Timpuri Noi Residence, Plaza Residence, Metropolitan Residence, Tomis Villa Grand Resort, Campeador Residence, Central Address Residence, Panorama City, Otopeni City Garden, Premier Imobiliare, In Rezidential, Regie Residence, Star Development, Virtutii Park, Drumul Taberei Residence, Greeno Boutique Apartments etc.
Lista completă de expozanți este disponibilă în aplicația de mobil TNI.
Sustenabilitate la TNI
“Potențialii cumpăratori ai unei locuințe verzi certificate pot afla în cadrul Pavilionului Green Homes organizat în cadrul târgului imobiliar mai multe informații despre cum pot accesa un “Credit Verde” cu condiții preferențiale oferit de băncile partenere și finanța astfel achiziționarea unei locuințe de calitate superioară, cu un confort sporit, având costuri mai mici la energie și reparații, alături de beneficii importante pentru sănătate. Până în prezent, în România au fost certificate/pre- certificate GREEN HOMES peste 12.000 de locuințe ce sunt situate în București, Brașov, Cluj-Napoca și Iași, în valoare de peste 1,7 miliarde EURO. ” declară Elena Rastei, Director Certificare Green Home.
TNI: Târg imobiliar cu finanțare inclusă
Pentru a veni în sprijinul cumpărătorilor și a facilita tranzacțiile imobiliare, târgul imobiliar din acest weekend cuprinde și soluții financiare oferite de instituții financiare. În perioada 10-12 septembrie la Palatul Parlamentului, vizitatorii TNI primesc consultanță financiară gratuită în vederea obținerii de credite avantajoase de la reprezentanții: OTP Bank, Raiffeisen Bank, Libra Internet Bank, Start Finance și The Money Advisors, Persoanele ce doresc să achiziționeze locuințe eficiente energetic sau să reabiliteze o locuință pentru a deveni eficientă economic, pot aplica în cadrul TNI pentru un Credit Imobiliar Verde.
Interes crescut pentru piața locuințelor de vacanță
Segmentul locuințelor de vacanță este în continuare foarte atractiv pentru români, iar în cadrul ediției TNI din 10-12 septembrie vizitatorii au acces la cele mai atractive oferte de proprietăți la mare și la munte, în țară, în Spania, Cipru și Dubai.
AXXIS Nova Resort & SPA, un proiect unic care va cuprinde un hotel de 5* și 6 blocuri cu apartamente de lux pe malul Mării Negre se lansează chiar în cadrul Târgului Național Imobiliar. ”AXXIS Nova Resort & SPA va aduce un concept integrat în România, în care segmentul rezidențial se îmbină perfect cu segmentul hotelier de 5*, împreună cu toate facilitățile aduse de acesta: SPA, Centru Comercial cu magazine de lux, Casino, piscine interioare și exterioare încălzite, grădină de vară, promenadă și plajă privată. AXXIS Nova este într-adevăr locul pe care ți–l dorești și în care îți poți petrece o vacanță superbă fără a fi nevoie să te deplasezi dintr–o locație în alta! Noi construim locația pe care tu ai visat–o!”, afirmă dezvoltatorul proiectului AXXIS Nova Resort & SPA, Florin Cârstocea, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România, cu investiții majore în domeniul petrolier, energetic, în agricultură și turism.
Amatorii de peisaje montane își pot alege la TNI din portofoliul agenției Mervani Invest spre exemplu un apartament de 2 camere în centrul stațiunii Sinaia, ce are suprafața utilă de 58mp la prețul de 77.000 EURO sau o vilă de 75 mp utili din Bușteni, zona Centrală, ce are un teren de 105mp la costul de 120.000 EURO.
Cihanara Turism & Investiții este încântată să vă prezinte în cadrul târgului imobiliar TNI bogăția de oportunități care sunt disponibile în Cipru de Nord, atât pentru investitori cât și pentru cei care au în vedere stabilirea pe această insulă sigură și pașnică. De la apartamente și vile până la parcele de teren, portofoliul Cihanara deține proprietăți ce se potrivesc tuturor intereselor și bugetelor.
Oportunitățile de investiție în Spania vor fi prezentate în cadrul TNI de către echipa Prime Realty Marbella, ce își concentrează atenția asupra unei game selecte de proprietăți imobiliare situate în Costa de Sol.
Oportunitatea de a cumpăra proprietăți de la creatorul sofisticatelor palate din Emiratele Arabe Unite va fi prezentată în cadrul târgului imobiliar de către agenția Emax Real Estate. ” Cele mai căutate oferte din portofoliul Emax sunt locuințele din proiectele rezidențiale noi, situate fie în centrul orașului Dubai, care oferă vedere neobstrucționată către cele mai mari puncte de interes, cum ar fi Burj Khalifa sau spectaculoasele fântâni arteziene, ori cele cu vedere la Oceanul Indian și acces la plajă privată. De asemenea, o categorie specială de clienți este interesată să investească în proprietăți aflate în Free Zone, facilitând dezvoltarea mediului de business. Acestea, odată achiziționate vin la pachet și cu licența de afaceri, respectiv posibilitatea de a derula afaceri pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite“, declară Andreea Popa, director executiv Emax Real Estate.
ACCES TNI : Intrare gratuită cu APLICATIA mobilă “TNI”
Vizitatorii TNI au acum ACCES GRATUIT la târgul imobiliar din 10-12 septembrie cu aplicația de mobil “TNI” disponibilă pe GOOGLE PLAY și APP STORE! “TNI” este PRIMA APLICAȚIE MOBILĂ dedicată unui eveniment imobiliar, prin care organizatorii vin în ajutorul VIZITATORILOR cu ULTIMELE NOUTĂȚI ȘI INOVAȚII, ajutându-i pe aceștia să aibă acces cât mai facil la informații și la contacte nemijlocite cu dezvoltatorii imobiliari de interes. Descarcă ACUM aplicația TNI și INTRI GRATUIT!
Cea de-a 31-a ediție a TNI reunește ansambluri rezidențiale în exclusivitate, lansări de proiecte imobiliare și un program de prezentări, CONFERINȚE și networking dedicate specialiștilor și publicului larg.
Pentru detalii despre ediția TNI din 10-12 septembrie vă invităm să descărcați aplicația de mobil TNI disponibilă gratuită pentru Android și IOS. Mai multe informatii : www.targulnationalimobiliar.ro
Organizator: BDOBC Business Center
Eveniment realizat cu sprijinul: HomeZZ.ro
Parteneri Media: Titirez.ro; Storia.ro, Curierul Național; Real Estate Magazin; Casa și grădina; Agerpres; Mediafax; Bursa Construcțiilor; Telegrama.ro; Practic-Idei pentru casă, grădina și apartament; Arena Construcțiilor; Jurnalul de Afaceri; Business Adviser; Ro-imobile.ro; Buzzu.ro; Business Point; Ziare.com; Wizmo.ro; Business 24; ȘtirileImobiliare.ro; Caseșigrădini.ro; Magazinuldecase.ro; Rezidențial.net; Anunțul.ro; TopEstate.ro; LaJumate.ro, Biano.ro, etc.